marți, 7 iunie 2011

Trucuri pentru un look de invidiat la plajă

Doar câteva zile ne mai despart oficial de... vară. Soare, vacanţă, distracţie, plajă. Lipseşte ceva? Da. În numărul de săptămâna aceasta vei afla câteva trucuri despre cum poţi arăta fantastic în această vară.
Hidratarea: este trucul pentru a avea o piele elastică şi tonică. Este necesar să consumi minim 2 litri de apă plată (nu carbogazoasă) sau ceai neîndulcit. Uiţi să bei apă? Îţi pui pe telefonul mobil alarmă de hidratare din oră în oră şi bei câte un pahar de apă de fiecare dată când te avertizează. În plus, o cantitate suficientă de apă te va ajuta să slăbeşti mai uşor.
Vitaminele: sunt necesare pentru a obţine un bronz de revistă. Începe cura de vitamine cu o lună înainte să te bronzezi, pentru a pregăti pielea pentru băile de soare. Caută în farmacii un complex de vitamine special pentru bronzat sau pentru perioada verii, care are o concentraţie adecvată  de betacaroten şi vitamina E.

Tonusul fizic: Ţi-ai programat deja vacanţa de vară? Este momentul să te apuci de exerciţii! Ai câteva variante de buget: dacă eşti o persoană care se automotivează, poţi începe cu alergări uşoare sau exerciţii fizice uşoare, nesolicitante - buget 0 lei. Dacă ai nevoie de un grup şi de un instructor, poţi alege un antrenament într-o sală de gimnastică aerobică, unde vei fi mai motivată - buget 72 lei / 8 intrări la aerobic Aquarium Spa Center.

Remodelarea corporală: Există o regulă simplă: cu cât depui mai mult efort fizic şi te alimentezi sănătos, cu atât plăteşti mai puţin pe remodelarea corporală! La bugetul economic, te alimentezi corect, îţi achiziţionezi o cremă anticelulitică din farmacie şi te autodisciplinezi să-ţi faci conştiincioasă un masaj anticelulitic uşor dimineaţa şi seara. Atenţie! Dacă respectiva cremă este revulsivă (simţi că-ţi încălzeşte pielea puternic), nu te expune la soare sau la solar în ziua în care ai aplicat-o – risc de spargere a capilarelor.
Dacă te hotărăşti să apelezi la servicii profesionale de remodelare corporală, mai întâi informează-te ce program ţi se potriveşte, în funcţie de bugetul disponibil. Este foarte în regulă să vizitezi personal mai multe saloane, să te informezi în ce anume constau serviciile, nivelul lor de igienă, calitate şi să ceri oferte de preţ. Înainte de a te decide, verifică acasă, pe internet, în ce constă procedura respectivă şi informează-te de eventualele contraindicaţii. Dacă te hotărăşti să urmezi o procedură de remodelare corporală ultrarapidă, este bine să respecţi indicaţiile cu privire la consumul a peste 2 litri de apă/zi şi renunţarea la dulciuri, alimente grase, nesănătoase.

Pregătirea tenului pentru expunerea la soare: Hidratarea adecvată şi cura de vitamine te vor ajuta extraordinar de mult în această privinţă. Dar este necesar să te răsfeţi cu un tratament cosmetic facial de hidratare intensivă, pentru a preveni aspectul de piele bronzată, dar uscată, lipsită de viaţă. Şi aici ai două variante: metoda naturală sau cea profesională. La prima variantă poţi încerca următoarea reţetă: Demachiezi tenul şi-l tonifici cu un tonic hidratant. Îţi faci un peeling foarte fin, fără a masa excesiv, apoi aplică o mască din miere simplă (de la apicultori), în care ai adăugat câteva picături de suc de morcovi. Las-o să acţioneze 30 de minute şi îndepărteaz-o cu apă călduţă. Tonifică pielea din belşug cu apă termală. Aplică o cremă hidratantă contur de ochi şi un ser hidratant pe faţă, gât şi decolteu. Şi scrie-ne impresiile tale!
Dacă alegi o hidratare profesională, desigur că produsele folosite pentru a-ţi răsfăţa tenul vor fi altele, aplicate într-o ordine prestabilită. Sunt contraindicate tratamentele cu extracţii agresive, înainte de expunerea la soare. Pot cauza leziuni care, deşi se vor vindeca, pot lăsa semne inestetice pe piele pentru o perioadă îndelungată. Este bine să optezi pentru un tratament profesional de hidratare completă (faţă, ochi, buze, gât şi decolteu). Într-un  număr viitor al rubricii, vă voi prezenta etapele unui astfel de tratament şi cum se răsfaţă francezii în institutele lor de frumuseţe. Cu o piele sănătoasă, un corp remodelat cu un tonus muscular bun şi tenul hidratat eşti pregătită să fii vedetă în fotografiile tale de vacanţă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu